spunea?
— Că l-a iubit toată viața și că a fost foarte supărată pe el foarte mult timp.
Mihai își coborî capul.
— Știa că tata regreta?
— Da.
Radu se ridică și aduse o cutie.
Înăuntru erau scrisorile tatei.
Zeci.
Unele nici măcar nu fuseseră trimise.
Irina le primise de la domnul Petrescu după moartea părinților lor.
Într-una dintre ele, tata scrisese:
„Am devenit exact omul pe care tata voia să-l vadă: serios, respectabil și atent la ce spune lumea. Numai că uneori mă întreb cât din mine a trebuit să dispară ca să devin omul acela.”
Am început să plâng.
Dintr-odată, multe lucruri despre tata aveau sens.
Costumele.
Rigiditatea.
Teama permanentă de judecata altora.
Felul în care controla fiecare detaliu la evenimentele familiei.
Nu justificau momentele în care ne făcuse și nouă viața mai grea.
Dar explicau de unde venise o parte din el.
Înainte să plecăm, Radu ne întrebă:
— De
Comments