April 23, 2026 Cristian T.Inedit
Alina a coborât cu fața albă.
Nu mai era femeia sigură pe ea din urmă cu un minut.
Părea că nu înțelege ce se petrece.
— Ce faci? Ești nebun? Trebuie să plecăm!
Radu a rămas drept în fața ei.
Privirea lui era calmă.
Și tocmai calmul acela era înfricoșător.
— Pleci singură.
Ea a râs scurt, nervos.
— Nu vorbești serios.
— Ba foarte serios.
A arătat spre valiză.
— Ia-ți lucrurile.
Vocea îi devenea tot mai grea.
— Mi-am rupt spatele zece ani printre străini ca să-ți ofer confort, haine, vacanțe, tot ce ai vrut. Iar mama mea a îmbătrânit singură în casa asta.
A făcut un pas mai aproape.
— Și tu îndrăznești să-i vorbești așa?
Alina tremura.
— Pentru o scenă de plâns vrei să distrugi o căsnicie?
Radu a clătinat încet din cap.
— Nu pentru plâns.
Pentru lipsa ta de suflet.
Tanti Maria plângea și mai tare.
— Las-o, maică… nu te certa din cauza mea…
Dar Radu s-a întors spre ea cu o blândețe pe care n-o avusese cu nimeni altcineva în acel moment.
— Nu, mamă.
Apoi spre Alina:
— Cine nu-mi respectă mama, nu mă respectă nici pe mine.
Ulița era mută.
Vecinii nu se prefăceau că nu văd.
Toți vedeau.
Toți înțelegeau.
Alina a mai încercat:
— Și mă lași aici? În drum?
— Te las în fața adevărului.
A ridicat cheile.
A încuiat mașina.
A luat-o pe mama lui de umeri.
Și, sub ochii tuturor, a intrat cu ea înapoi în curte.
Poarta grea s-a închis.
Sunetul acela de lemn vechi trântit a părut mai puternic decât orice strigăt.
Dincolo de poartă, în curte, Radu a așezat-o pe mama lui pe bancă.
I-a șters lacrimile.
— Azi nu plec nicăieri.
Tanti Maria îl privea de parcă nu îndrăznea să creadă.
— Pierzi feribotul…
— Lasă-l să plece.
Și a zâmbit.
Pentru
Comments