și tine avem multe de discutat.
Am luat valiza și am ieșit.
În lift, mi-am simțit pentru prima dată genunchii tremurând.
Nu eram atât de puternică pe cât părusem.
Doar învățasem să nu-mi mai arăt durerea în fața unui om care o folosise prea mult timp împotriva mea.
Când am ajuns în mașină, am rămas câteva minute cu mâinile pe volan.
Apoi am început să plâng.
Nu pentru Vlad.
Ci pentru femeia care fusesem.
Pentru anii în care îmi spusesem că lucrurile se vor îndrepta.
Pentru serile în care îl așteptasem cu mâncarea caldă și acceptasem explicații care nu mai aveau niciun sens.
Și, mai ales, pentru faptul că mă lăsasem convinsă că fără el nu mă voi descurca.
Dar adevărul era că mă descurcam deja.
De aproape o lună locuiam într-un apartament mic, închiriat în apropierea serviciului.
Nu avea mobilier scump și nici bucătărie modernă.
Dar era liniște.
Și
Comments