La ora patru și jumătate am plecat de la serviciu, spunându-i șefei mele că aveam o urgență de familie. Pe drum, am încercat să-mi imaginez ce urma să-i spun fiicei mele. Nu voiam să o sperii și nici să o fac să creadă că o urmăresc. Voiam doar să aflu de ce copilul care îmi povestea cândva absolut totul ajunsese să tresară când îi rosteam numele lui Derek.
⠀
Am ajuns în fața academiei cu douăzeci de minute înainte de terminarea cursului. Era o clădire veche, cu ferestre înalte și o intrare luminată deasupra căreia scria „Academia de Dans”. Am parcat pe partea cealaltă a străzii și am rămas câteva minute în mașină, încercând să-mi liniștesc bătăile inimii.
⠀
La ora cinci și cincizeci, fetele au început să iasă. Unele râdeau, altele își verificau telefoanele, iar câteva își schimbau pantofii pe treptele clădirii. Am căutat-o pe Audrey printre ele, dar nu am văzut-o.
⠀
Au trecut zece minute. Apoi încă zece.
⠀
În cele din urmă, am coborât și am intrat în academie. La recepție stătea o femeie de aproximativ cincizeci de ani, cu ochelari pe vârful nasului.
⠀
— Bună seara. Sunt mama lui Audrey. Aș vrea să știu dacă a terminat cursul.
⠀
Femeia a ridicat privirea spre mine.
⠀
— Audrey? Dar ea nu a venit astăzi.
⠀
Am simțit cum îmi îngheață sângele.
⠀
— Cum adică nu a venit?
⠀
— Nu a participat la curs. De fapt, nici săptămâna trecută nu a fost prezentă la toate ședințele.
⠀
M-am sprijinit de marginea biroului.
⠀
— Sunteți sigură?
⠀
Femeia a deschis un registru și mi-a arătat numele fiicei mele. Lângă el erau trecute mai multe absențe.
⠀
— Uitați. Marți, joi și marțea trecută. Iar astăzi este absentă din nou.
⠀
Mi s-a făcut rău.
⠀
Derek o lua de acasă de trei ori pe săptămână. Îmi spunea că o duce la balet. Se întorceau după
Comments