„De 18 ani încerc să fac un om din el, dar tot un prost cu mâinile murdare a rămas!” Soția mea a strigat asta în fața a aproape 50 de invitați, la aniversarea medicului din comună. Eu eram tâmplarul care construise casa în care locuiam și muncise o viață întreagă pentru familie

Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Îmi cer iertare că vă stric petrecerea. Dar înainte să plec, trebuie să spun ceva ce n-am avut curajul să rostesc în toți anii aceștia…

Larisa a trântit paharul pe masă.

— Vasile, stai jos! Ne faci de râs!

Am privit-o fără să ridic vocea.

— Nu, Larisa. De optsprezece ani tu mă faci de râs. Eu doar încerc să spun, pentru prima dată, ce simt.

În restaurant se făcuse o liniște apăsătoare. Până și muzicanții se opriseră. Doctorul Petru stătea în picioare, lângă scaunul lui, iar aproape cincizeci de oameni așteptau să vadă ce urma.

— Oameni buni, am continuat, mulți dintre voi mă cunoașteți de când eram copil. Știți că n-am fost niciodată un om cu vorbe mari. Am învățat o meserie, am muncit și mi-am crescut băiatul cum am știut mai bine.

Mi-am întins palmele deasupra mesei.

— Larisa spune că am mâinile murdare. Are dreptate. De multe ori vin acasă cu rumeguș sub unghii și cu palmele crăpate. Dar cu mâinile astea am construit casa în care locuim. Cu ele am câștigat banii pentru familia noastră. Și niciodată nu mi-a fost rușine de asta.

Larisa s-a ridicat brusc.

— Vai, acum faci pe victima! Dacă nu eram eu, nu știai nici să vorbești cu oamenii!

— Poate că nu știu să vorbesc frumos ca tine. Dar știu că nu trebuie să-mi umilesc soția ca să par eu mai important.

Doctorul Petru a făcut un pas înainte.

— Vasile are dreptate, Larisa. Omul acesta mi-a construit scara și toate ușile din casă. A muncit luni întregi și n-am avut niciodată motiv să-i reproșez ceva. Ar trebui să fii mândră de el.

Larisa s-a înroșit.

— Acum toți sunteți împotriva mea?

— Nu este nimeni împotriva ta, am răspuns. Dar eu nu mai pot trăi așa.

Mi-am luat haina de pe spătarul