„De 18 ani încerc să fac un om din el, dar tot un prost cu mâinile murdare a rămas!” Soția mea a strigat asta în fața a aproape 50 de invitați, la aniversarea medicului din comună. Eu eram tâmplarul care construise casa în care locuiam și muncise o viață întreagă pentru familie

mă întorc doar pentru că mi-e teamă să fiu singur.

A început să plângă.

— Atunci chiar s-a terminat?

Am privit-o cu tristețe.

— Da. Cred că amândoi știm că s-a terminat de mult. Doar că eu n-am avut curajul să recunosc.

Ne-am despărțit fără să ne certăm.

În lunile următoare am rezolvat, cu ajutorul avocaților, împărțirea bunurilor și divorțul. Larisa a rămas în casa mare, în condițiile înțelegerii noastre, iar eu mi-am păstrat atelierul și m-am mutat într-o căsuță modestă, aproape de el.

Denis a continuat să ne viziteze pe amândoi. Nu l-am pus niciodată să aleagă.

Într-o seară, după ce terminasem o comandă, m-am așezat singur la masa din bucătărie.

Mi-am încălzit mâncarea, am pus o farfurie și am luat furculița în mână.

Am zâmbit fără să vreau.

O țineam exact cum o ținusem în seara aniversării doctorului Petru.

Numai că acum nu mai era nimeni lângă mine care să