croazierei, Robert mă găsi pe punte.
— Pot să stau lângă tine?
— Este o țară liberă.
Se așeză.
Minute întregi nu am vorbit.
— Am distrus totul? întrebă în cele din urmă.
— Nu știu.
— Margaret…
— Nu-mi cere să decid acum ce înseamnă 53 de ani de căsnicie după două zile de șoc.
Dădu din cap.
— Ai dreptate.
— Sunt furioasă că ai văzut-o?
— Da.
M-am uitat la mare.
— Nu.
Se întoarse surprins spre mine.
— Sunt furioasă pentru că ai decis că nu pot suporta adevărul.
Tăcu.
— După 53 de ani, Robert, ar fi trebuit să-mi spui: „Helen este vie. M-a contactat. Este bolnavă. Vreau să-mi iau rămas-bun.”
— Mi-a fost teamă că vei spune nu.
— Poate aș fi spus.
— Exact.
M-am întors spre el.
— Și atunci ai preferat să-mi iei dreptul de a avea un răspuns.
Nu mai avu ce să spună.
După ce ne-am întors acasă, nu am pretins că totul revenise la
Comments