Stația trosni din nou.
De data aceasta, dispecera nu mai părea doar surprinsă.
— Unitatea 14, confirmați. Ați spus Shirley Hagen?
Agentul apăsă microfonul.
— Da. Shirley Hagen. Femeie, aproximativ șaptezeci de ani.
Se auzi o pauză.
Apoi:
— Unitatea 14, opriți orice acțiune și rămâneți la locație. Supervizorul dumneavoastră se îndreaptă spre poziție.
Zâmbetul îi dispăru.
— Pentru ce?
— Rămâneți la locație.
— Dispecerat, am întrebat pentru ce.
Vocea femeii deveni fermă.
— Unitatea 14, confirmați că ați înțeles instrucțiunea.
Agentul se uită la mama.
Pentru prima dată, părea nesigur.
— Recepționat.
Coborî microfonul.
— Cine sunteți?
Mama îl privi.
— V-am spus deja numele meu.
Aproximativ opt minute mai târziu, o mașină a șerifului apăru în depărtare.
În spatele ei venea încă una.
Din prima coborî un bărbat trecut de cincizeci de ani.
Nici măcar nu se uită inițial la mine.
Se îndreptă direct spre mama.
— Shirley?
Chipul mamei se lumină puțin.
— Bună, Tom.
Agentul tânăr se uită de la unul la celălalt.
— O cunoașteți?
Bărbatul se întoarse spre el.
— Da.
Apoi se uită la mama.
— De cât timp stați aici?
— Aproximativ patruzeci de minute.
— Afară?
Mama dădu din cap.
Expresia șerifului se schimbă.
— În căldura asta?
— Sunt bine, Tom.
— Nu asta am întrebat.
Pentru prima dată, agentul tânăr încercă să explice.
— Domnule, documentul ei părea suspect și…
— L-ați verificat în sistem?
Tăcere.
— Încercam să stabilesc…
— L-ați verificat?
Agentul își coborî privirea.
— Nu încă.
Șeriful respiră adânc.
Apoi îi ceru mamei să intre în mașină și să pornească aerul condiționat.
Mama ezită.
— Pot?
Șeriful se uită la agent.
— Da, Shirley. Puteți.
Am deschis imediat portiera.
Mama se așeză lângă mine.
I-am întins o sticlă cu apă pe care o aveam în mașină.
— Ești bine?
— Sunt bine, Jeffrey.
Dar când luă sticla, îi văzui mâna tremurând ușor.
Și atunci furia mea reveni.
În afara mașinii, șeriful vorbea cu
Comments