turna vin.
Tata urmărea știrile.
— Ei? întrebă el.
Mi-am lăsat geanta jos.
— Actele sunt în lucru.
Cloe zâmbi.
— În sfârșit.
— Ce anume este „în sfârșit”?
Zâmbetul i se stinse.
— Casa.
Am privit-o.
— Tu știai că tata voia să mi-o ceară?
Mama interveni imediat:
— Nu începe.
— Am pus doar o întrebare.
Vlad se ridică.
— Toată lumea știe că locul ăsta este prea mare pentru o singură persoană.
Am dat încet din cap.
— Interesant.
— Ce?
— Nimic.
M-am dus în subsol.
În acea noapte am dormit lângă sacii cu propriile mele haine.
Dar pentru prima dată nu m-am simțit alungată.
Știam ceva ce ei nu știau.
Casa era încă legal a mea.
Iar acum nu mai eram singura care știa ce se întâmplase cu banii și documentele.
A doua zi dimineață, la ora opt, soneria a sunat.
Tata a deschis.
La ușă se aflau două persoane.
Un avocat și un executor care venise
Comments