aveam o fotografie făcută cu mulți ani în urmă, în curtea casei părintești. Eram adolescentă, cu părul prins într-o coadă, iar mama și tata stăteau de o parte și de alta a mea.
Toți trei zâmbeam.
Am privit fotografia și mi-am amintit de fata care plecase la douăzeci de ani din sat, cu o valiză veche și cu visul de a avea propria afacere.
Fata aceea muncise șapte ani, economisise fiecare leu și crezuse că dragostea avea să-i ofere o familie mai mare.
În schimb, ajunsese într-o casă în care oamenii confundau banii cu valoarea și supunerea cu respectul.
Dar nu rămăsese acolo.
Își luase lucrurile și plecase.
Și, pas cu pas, își reconstruise viața.
Am închis lumina și am încuiat ușa biroului.
În timp ce coboram scările, mi-am atins instinctiv buza. Rana se vindecase de mult, dar uneori încă îmi aminteam durerea loviturii.
Nu voiam să uit complet ziua
Comments