nu se gândise că băiatul ajunsese atât de departe.
La spital, mama lui Luca nu se mai oprea din plâns.
— Credeam că nu o să-l mai văd niciodată, le-a spus medicilor.
Tatăl băiatului stătea lângă pat, ținându-i mâna.
— Puiule, cum ai rezistat acolo?
Luca a privit spre fereastră.
— A venit calul.
— Ce cal?
— Cel maro, cu părul negru.
Mama lui i-a mângâiat obrazul.
— Și ce a făcut?
— La început m-am speriat. Era foarte mare.
Băiatul a făcut o pauză.
— Dar s-a apropiat și m-a mirosit. Eu plângeam.
— Și apoi?
— S-a culcat lângă mine.
Tatăl a rămas nemișcat.
— Lângă tine?
— Da. Era frig și bătea vântul. Eu m-am lipit de el.
— Și a stat acolo?
Luca a încuviințat.
— Toată noaptea. Când încercam să mă mișc, mă durea piciorul. El nu pleca.
Mama și-a acoperit gura cu mâna.
— Doamne…
— Când veneau păsările, făcea zgomot și ele plecau, a continuat băiatul.
Tatăl lui
Comments