suntem doar noi doi. După tot ce am trecut împreună, cred că îmi poți spune simplu Eduardo.
A râs printre lacrimi.
— O să încerc.
După întâlnire, am mers singur până la salonul în care fusesem internat.
Era gol.
Patul fusese schimbat, pereții revopsiți, iar echipamentele verificate. Nimic nu mai amintea de nopțile în care așteptam durerea și mă întrebam dacă voi mai apuca dimineața.
M-am apropiat de fereastră.
De acolo vedeam curtea interioară a clinicii, unde câțiva pacienți se plimbau însoțiți de rude.
Mi-am amintit vocea Rebecăi.
„Dacă soțul meu moare înainte de vineri…”
Mi-am amintit râsul lui Arturo.
Și apoi mi-am amintit șoapta Teresei.
„Dacă află ce am făcut, mă omoară.”
Am închis ochii.
În toți anii în care construisem o avere, crezusem că puterea înseamnă să poți cumpăra aproape orice: clădiri, aparatură, servicii, timp și confort.
Dar femeia care mă salvase nu avea avere, funcție de conducere sau
Comments