ținut respirația.
— Pentru că a murit înainte să te naști.
Ochii băiatului se umplură de lacrimi.
— Deci… nu m-a părăsit?
— Nu.
A fost prima dată când am văzut un copil plângând de tristețe și ușurare în același timp.
L-am strâns în brațe.
— Nu te-a părăsit.
Relația cu Elena nu s-a transformat instantaneu într-o familie fericită.
Eram furioasă.
Aveam motive.
Dar Matei voia s-o cunoască.
Așa că am stabilit limite.
La început, vizite scurte.
Apoi o masă.
Fotografii cu Andrei copil.
Povești despre prima lui bicicletă, despre cum ura broccoli și despre faptul că dormea cu lumina aprinsă până la nouă ani.
Matei absorbea fiecare detaliu.
Nu căuta avere.
Nu căuta o familie perfectă.
Căuta bucățile lipsă din propria poveste.
În primăvara următoare, am mers din nou la mormântul Anei.
De data aceasta eram trei.
Eu.
Matei.
Și Elena.
Matei puse felicitarea lângă piatra mamei lui.
Apoi scoase din buzunar o
Comments