au intrat curioși, cercetând fiecare colțișor. Sofia a declarat imediat că locuința era „o casă de poveste”, iar Rareș a întrebat dacă putea să mă ajute să repar balamaua porții.
Mihaela a rămas în ușă, privindu-ne.
— E frumos aici, mamă, a spus încet.
— Mie îmi place.
— Cred că începe să-mi placă și mie.
În după-amiaza aceea am mâncat biscuiți, am băut limonadă și am stat pe prispă. Copiii s-au jucat în curtea mică, iar eu i-am privit fără să mă gândesc că trebuia să pregătesc cina pentru șase persoane sau să spăl un munte de haine.
Când s-a făcut ora cinci, Mihaela a început să strângă jucăriile.
— Hai, copii. Bunica trebuie să se odihnească.
Am ridicat surprinsă privirea.
Nu mai auzisem de mult cuvintele acelea din gura fiicei mele.
— Mai putem veni? a întrebat Sofia.
— Oricând stabilim împreună, i-am răspuns.
Fetița a încuviințat foarte serioasă.
— Atunci o să te sun
Comments