Fiica mea mi-a propus să locuiesc în subsolul casei ei

rece. Dinspre siloz se auzea zgomotul metalic al unui utilaj, iar pe stradă nu trecea aproape nimeni.

Am închis ușa și am răsucit cheia în broască.

Nu din teamă.

Ci pentru că îmi plăcea sentimentul că eu hotăram când o deschid.

A doua zi, puțin după ora două, am auzit glasurile copiilor înainte să văd mașina.

— Buniiii!

Sofia a alergat spre mine cu ursulețul ei de pluș într-o mână și un desen în cealaltă. Fratele ei mai mare, Rareș, venea în urmă, ducând o pungă cu biscuiți.

M-am aplecat și i-am strâns pe amândoi în brațe.

— Mi-a fost dor de voi!

— Și nouă! a spus Sofia. Mami a zis că ai casa ta acum.

— Așa este.

Fetița s-a uitat spre căsuța albă, apoi spre leagănul de pe prispă.

— Și nu mai dormi sub casă?

Am râs.

— Nu, scumpa mea. Dorm într-un pat adevărat, lângă fereastră.

— Pot să-l văd?

— Bineînțeles.

Copiii