— Ce greșeală? am întrebat.
Andrei își trecu palma peste față.
— Sarcina.
Pentru o clipă n-am înțeles.
— Ce vrei să spui?
— Amanda nu știe tot adevărul despre tratamentul pe care l-a primit.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Ai experimentat pe fiica mea?
— Nu. Niciodată. Tratamentul a fost aprobat, iar ea a fost informată despre riscurile cunoscute. Nu despre asta este vorba.
— Atunci despre ce?
Andrei se uită spre sufragerie.
Amanda râdea cu tatăl ei.
Apoi spuse:
— Când am cunoscut-o, eu nu eram singurul medic implicat în cazul ei. Exista o întreagă echipă. După ce tratamentul s-a încheiat, am încetat să mai fiu medicul ei. Abia mult mai târziu a început relația noastră.
— Știu toate astea.
— Dar nu știți de ce m-am interesat atât de mult de cazul ei la început.
Am încremenit.
Andrei inspiră adânc.
— Pentru că îi cunoșteam numele.
— Ce?
— Nu pe Amanda. Numele familiei dumneavoastră.
M-am sprijinit de perete.
— De unde?
Andrei își coborî privirea.
— De la tatăl meu.
Nu înțelegeam nimic.
— Ce legătură are tatăl tău cu noi?
— În urmă cu douăzeci și unu de ani, tatăl meu lucra în spitalul în care s-a născut Amanda.
Mi s-a tăiat respirația.
— Era medic?
— Da.
Andrei ezită.
— Și înainte să moară mi-a lăsat niște documente.
— Ce documente?
— Despre un incident petrecut în noaptea în care s-a născut Amanda.
Am simțit că picioarele nu mă mai țineau.
— Andrei, spune odată.
Vocea lui deveni aproape o șoaptă.
— Există posibilitatea ca diagnosticul ei din copilărie să fi avut o componentă ereditară pe care familia dumneavoastră nu o cunoștea. Tatăl meu descoperise informații despre istoricul biologic al Amandei care nu ajunseseră niciodată la voi.
Am clipit.
— „Istoricul biologic”? Eu sunt mama ei.
— Știu.
— Atunci despre ce vorbești?
Andrei mă privi în ochi.
— Despre tatăl ei biologic.
Am simțit că mi se oprește
Comments