cheia pe care i-o dădusem cu ani în urmă și m-a găsit în sufragerie, citind documentele companiei.
⠀
— Tată! Deci ai ajuns acasă.
⠀
Am ridicat privirea.
⠀
— După cum vezi.
⠀
Și-a lăsat geanta pe canapea.
⠀
— De ce nu ne-ai sunat? Ne-am întrebat dacă ai găsit transport.
⠀
Am privit-o îndelung.
⠀
— Vanessa, m-ai lăsat într-un cimitir, la peste trei sute de kilometri de casă. Apoi mi-ai scris să nu vă aștept. Ce anume credeai că voi face?
⠀
A oftat iritată.
⠀
— Tată, exagerezi. Daniel era nervos. Și tu ai insistat să stăm acolo la nesfârșit.
⠀
— Douăzeci și trei de minute, Vanessa.
⠀
— Nu contează cât a fost.
⠀
— Pentru mine a contat.
⠀
S-a așezat în fotoliu și și-a încrucișat brațele.
⠀
— Uite, tocmai despre asta vorbeam. Nu mai poți să vezi lucrurile rațional. De aceea credem că ar trebui să discutăm din nou despre casă.
⠀
Am rămas nemișcat.
⠀
— Despre casă?
⠀
— Da. Daniel a vorbit cu un notar. Dacă
Comments