L-am strâns la piept, având grijă să nu-mi solicit prea mult spatele.
Sofia a venit imediat după el.
Avea în mână un desen.
Era o casă lângă mare.
În fața ei, trei oameni se țineau de mână.
— Eu, Hugo și tu, mi-a explicat.
Am început să plâng.
— Este cel mai frumos desen pe care l-am primit vreodată.
Teodor stătea câțiva pași mai departe.
Mă privea.
Când copiii au intrat în casă cu Nora, s-a apropiat.
— Mamă…
Nu a mai continuat.
Am așteptat.
Apoi a spus:
— Îmi pare rău.
Am simțit că mi se strânge gâtul.
— Pentru ce, Teodor?
A coborât privirea.
— Pentru că ți-am vorbit așa. Pentru că te-am făcut să pleci. Și pentru că am lăsat copiii să vadă totul.
Lacrimile mi-au curs pe obraji.
— M-a durut foarte tare.
A încuviințat.
— Știu.
— Nu sunt perfectă, Teodor. Știu că uneori am dat sfaturi fără să mi se ceară. Dar nu
Comments