„Îmi naști un băiat și te umplu de aur!”

începu să plângă.

Nu știa nici ea de ce.

De ușurare.

De frică.

De durere.

Poate de toate în același timp.

În după-amiaza aceea, Miron intră în salon.

Natalia îl privi.

— Sunt trei.

— Știu.

— Două fete și un băiat.

— Știu și asta.

Ea observă ceva ciudat în expresia lui.

— Ce se va întâmpla cu ele?

Miron trase un scaun.

— Nu știu încă.

Natalia deveni palidă.

— Cum adică nu știi?

— Contractul a fost făcut pornind de la anumite presupuneri. Avocații verifică situația.

Natalia îl privi lung.

— Sunt copiii tăi.

— Situația trebuie confirmată medical și juridic.

— Ai vrut atât de mult să fii tată, încât ai venit la mine cu prețul operației mamei mele învățat pe de rost. Acum ai trei copii și primul lucru pe care îl întrebi este ce scrie în contract?

Miron își încordă maxilarul.

— Nu simplifica lucrurile.

— Ba sunt foarte simple pentru ei.

Natalia arătă slab spre ușă.

—