„Îmi naști un băiat și te umplu de aur!”

ținea mâna pe piept.

Iar Maria, cea mai mică dintre cei trei, avea obiceiul să țipe exact când Miron intra într-o videoconferință.

Într-o zi, un partener de afaceri îl auzi în fundal.

— Bondarenko, ai probleme acasă?

Miron privi spre copil.

— Nu.

Apoi zâmbi.

— Am copii acasă.

Trei ani mai târziu, Natalia veni la ziua lor de naștere.

Nu ca angajată.

Nu ca femeia săracă pe care Miron o găsise cu mopul în mână.

Și nici ca persoană care putea revendica un rol pe care ceilalți nu-l conveniseră.

Venise pentru că, după multe discuții și limite stabilite cu grijă, contactul ei cu familia rămăsese parte din viața copiilor.

Matei alergă primul spre tort.

Maria băgă degetul în cremă înainte să fie aprinse lumânările.

Sofia îi întinse Nataliei un desen.

Erau cinci oameni.

Trei copii.

Miron.

Și Natalia.

— Cine sunt? întrebă Natalia.

Sofia îi arătă pe rând.

— Eu. Maria. Matei. Tata.

Apoi