În ziua nunții fiicei mele, șoferul m-a pus să mă întind pe bancheta din spate și m-a acoperit cu o pătură. „Nu spune nimic, doar ascultă”, a șoptit el. Câteva minute mai târziu, l-am auzit pe mire vorbind despre trei luni, o datorie de 40 de milioane și un accident plănuit pentru mine. Nu am coborât din mașină: am pornit reportofonul și am așteptat ceremonia.

și-a șters fața. „Pentru că ne vom juca de-a prințesele tăcute. Mergem într-un loc foarte frumos.” Pe drum, Eugenio l-a sunat pe avocatul său, Sergio Cantú. Tomás a confirmat că agenți în civil vor sosi la ceremonie din Santiago, Nuevo León. Înainte de a pleca, Eugenio s-a întors acasă să o vadă pe Mariana. A coborât scările desculță, purtând un halat alb, cu părul pe jumătate aranjat și un zâmbet nervos. „Tată, am mâncat trei concha din cauza stresului, iar stilistul spune că o să-mi umplu rochia cu zahăr.” Eugenio a îmbrățișat-o atât de strâns încât a râs. „Nu începe să plângi încă. Voi plânge eu prima, apoi tu și apoi toate mătușile mele.” La gâtul Marianei atârna inelul cu safire care aparținuse Luciei. „Promite-mi că mă vei proteja astăzi”, a întrebat ea. „Știu că sună absurd, dar trebuie să aud.” „Te voi proteja, chiar dacă mă urăști pentru o