ani după întâlnirea lor, Isabela și Sofia au trecut pe lângă aceeași stație de autobuz.
Ningea ușor.
Sofia, acum adolescentă, s-a oprit.
— Îți amintești?
Isabela a privit banca.
— Da.
— Eu aveam o chiflă într-o pungă de hârtie.
Isabela a râs.
— Și mi-ai dat jumătate.
— Pentru că păreai înfometată.
— Eram mai mult decât înfometată, Sofia.
Fata a privit-o.
— Cum adică?
Isabela a zâmbit cu ochii umezi.
— Îmi era dor să simt că îi pasă cuiva de mine.
***
Sofia a îmbrățișat-o.
— Și mie îmi era dor de asta.
Au rămas câteva clipe pe trotuar, privind zăpada.
Isabela și-a amintit noaptea în care fusese alungată din casă.
Frigul.
Frica.
Durerea din picioare.
Și fetița cu palton roșu care îi oferise jumătate din puțina mâncare pe care o avea.
Nu uitase niciodată acea bunătate.
***
În noaptea aceea, Sofia nu îi oferise Isabelei o casă.
Nu avea cum.
Era doar un copil care trecea prin
Comments