sat. Tremura și bătea din dinți. A deschis poarta casei în care odinioară nu voise să mai intre Magdalena. În prag l-a găsit pe Luisito, acum flăcău înalt și puternic.
— Cine sunteți? a întrebat băiatul cu o privire rece.
Ernesto a îngenuncheat. Lacrimile îi șiroiau pe obraji.
— Sunt tatăl tău… Iartă-mă.
Dar copiii nu-l recunoșteau. În ochii lor, tatăl fusese doar un străin care îi aruncase în stradă. Magdalena a ieșit în curte. Nu mai era femeia timidă și înfrântă de altădată, ci o mamă puternică, cu privirea senină și demnă.
— Ai ales drumul tău, Ernesto. Noi am ales altul. Aici nu mai e loc pentru mândrie și venin.
El a plecat, prăbușindu-se în zăpadă, în timp ce glasurile copiilor răsunau în casă, cântând colinde.
În acea seară, Magdalena și-a strâns familia la masă. În mijlocul mesei stătea o lumânare aprinsă, semn al credinței că binele și curajul pot renaște
Comments