scurte.
Le-am scris amândurora o scrisoare.
Le-am spus că nu le cer să mă ierte și că nu vreau să-i oblig să aleagă între mine și mama lor.
Le-am recunoscut că mă purtasem egoist.
Și că, dacă într-o zi vor dori să discutăm, voi fi acolo.
Emily mi-a răspuns după aproape o lună.
„Tată, nu știu dacă pot să trec peste ce i-ai făcut mamei. Am văzut-o plângând în bucătărie după ce ai plecat. Am văzut-o încercând să zâmbească în fața nepoților, deși abia putea să mănânce. Nu înțeleg cum ai putut să-i faci asta.”
Am citit mesajul de mai multe ori.
Apoi i-am răspuns:
„Nici eu nu mai înțeleg cum am putut. Dar nu am nicio scuză. Îmi pare rău că v-am rănit pe toți.”
Nu mi-a răspuns imediat.
Dar, două săptămâni mai târziu, m-a invitat la o cafea.
Am acceptat fără ezitare.
Ne-am întâlnit într-un restaurant mic, aproape
Comments