de casa ei.
Emily a sosit cu câteva minute întârziere. Avea patruzeci de ani și semăna tot mai mult cu Diane.
Când am văzut-o, m-am ridicat instinctiv.
— Bună, tată.
— Bună, draga mea.
S-a așezat.
La început am vorbit despre lucruri obișnuite: serviciu, copii, școală.
Apoi Emily a pus ceașca jos.
— Vreau să te întreb ceva.
— Orice.
— Când ai plecat cu Vanessa, te-ai gândit măcar o secundă la noi?
Am simțit o durere ascuțită.
— Da. Dar nu suficient.
Emily a dat din cap.
— Asta este problema, tată. Ai avut o familie care te iubea și ai tratat-o ca pe ceva de care te puteai lipsi.
Am privit-o în ochi.
— Ai dreptate.
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Mama nu merita asta.
— Știu.
— Și nici noi.
— Știu.
A început să plângă.
Mi-aș fi dorit să o îmbrățișez, dar nu am îndrăznit să mă apropii.
După câteva minute, Emily și-a șters lacrimile.
— Nu
Comments