El a murit. Eu am trăit. Și… am fugit de tot. De poliție. De vină. De mine.
Tăcere.
— Și ai decis să-i iei viața? am spus.
— La început, doar m-am ascuns. Apoi… am ajuns la ea. Era mică. Singură. Și… am rămas.
Elena plângea în hohote.
— M-ai mințit toată viața!
— Te-am crescut. Te-am iubit, a spus el.
— Nu e același lucru!
Am simțit cum lacrimile îmi curg.
— Și eu? am întrebat. Ce am fost pentru tine?
S-a uitat la mine.
— O șansă… să fac și eu ceva bun înainte să fie prea târziu.
Am dat din cap.
— Minciuna nu e ceva bun.
Pentru prima dată… l-am văzut prăbușindu-se.
— Știu.
Am urcat încet scările.
Fiecare pas era greu.
În curte, lumea încă râdea, vorbea, mânca. Nimeni nu știa ce s-a rupt.
Am luat buchetul de flori și l-am lăsat pe masă.
Când m-a ajuns din urmă, nu m-am întors.
— Maria… te
Comments