rămas cu privirea pierdută, tremurând ușor. M-am apropiat de el.
— Ai procedat perfect, băiete.
A tresărit când m-a auzit, apoi a zâmbit ciudat, de parcă nu știa dacă să creadă un „boschetar” sau nu.
— Încerc doar să fac ce pot, a zis încet. Să nu fiu o povară. Mama… are nevoie de medicamente scumpe. Salariul mă ajută, dar… e greu.
În ochii lui era adevărul curat, fără ocolișuri.
Și atunci am simțit clar ce trebuia să fac.
— Hai cu mine puțin, am spus, luând-o spre biroul managerului. A ezitat, dar a venit.
Am intrat. Cătălin, șeful de raion, a ridicat privirea și a încremenit.
— Domnule, v-am spus să—
Nu l-am lăsat să termine. Mi-am scos barba falsă, am șters praful de pe față și mi-am îndreptat spatele.
Chipul lui s-a albit. Ochii i s-au mărit ca două cepe tăiate. Laurențiu a rămas cu gura întredeschisă.
— Domnul… Horia?! — a șoptit Cătălin. —
Comments