Nu… nu v-am recunoscut…
— N-ai recunoscut respectul, Cătăline. Asta n-ai recunoscut, am spus rar, cu voce grea. Și nici nu ți-ai mai adus aminte cum ai ajuns aici.
A început să se scuze, să dea vina pe stres, pe clienți, pe ore, pe orice îi trecea prin minte. Dar n-am mai ascultat.
M-am întors spre Laurențiu.
— Tu rămâi. Vreau să vorbim.
Cătălin a ieșit tremurând, iar noi am rămas singuri.
— Laurențiu, ai făcut astăzi ceva ce mulți oameni nu mai fac: ai ales să fii OM înainte să fii angajat.
El a înghițit greu. Nu știa unde vreau să ajung.
— Vreau să preiei magazinul ăsta, am spus.
Ochii lui s-au mărit.
— Eu?! Dar… eu sunt doar—
— Un om bun, l-am întrerupt. Și asta cântărește mai mult decât orice funcție.
S-a așezat pe scaun, copleșit. L-am lăsat un moment, apoi am continuat.
— Și nu doar magazinul ăsta. Laurențiu, mă uit de
Comments