— Când a fost găsită Ana, exista ceva care nu se potrivea cu relatarea persoanei care a sunat la 112, a continuat doctorița Raluca Munteanu. Ni s-a spus că ar fi căzut pe scări, într-o parcare subterană. Dar echipajul de ambulanță a observat și alte leziuni. Nu putem stabili doar din examinare cum s-au produs, însă există motive să credem că nu a fost o simplă cădere.
Am simțit cum sângele îmi îngheață în vene. Patricia și-a strâns degetele în jurul brațului meu, iar eu am rămas nemișcat, încercând să înțeleg ce auzeam. Cineva o găsise pe Ana inconștientă, însă nimeni nu știa cu certitudine ce i se întâmplase.
— Cine a sunat la ambulanță? am întrebat.
— O femeie care a spus că trecea prin zonă. Poliția încearcă să stabilească identitatea ei și împrejurările incidentului. Din punct de vedere medical, prioritatea noastră este să o stabilizăm pe Ana.
— Vreau să știu dacă o să trăiască. Și vreau să știu dacă o să trăiască și copilul.
Doctorița a inspirat adânc înainte să răspundă. Mi-a explicat că Ana avea un traumatism cranian serios, că era monitorizată atent și că medicii urmăreau orice semn de agravare. Sarcina continua, iar la ultima verificare activitatea cardiacă fetală era prezentă, însă nimeni nu putea garanta atunci evoluția următoarelor ore.
Am privit-o fără să mai spun nimic. În lumea mea, eram obișnuit să primesc răspunsuri rapide și să găsesc soluții pentru orice problemă. Dar femeia din fața mea nu îmi putea promite nimic, iar pentru prima dată am înțeles cât de inutilă devenea puterea atunci când viața cuiva drag depindea de lucruri pe care nu le puteai controla.
— Pot să o văd? am întrebat în cele din urmă.
— Deocamdată nu. Când starea ei va permite, vom discuta despre vizite. Trebuie să țineți cont și de faptul că sunteți divorțați.
Comments