Mă numesc Elena Dumitrescu și, în primăvara anului 2025, am împlinit șaizeci de ani. Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu trei decenii că voi ajunge să-mi văd toți cei cinci copii fericiți, sănătoși și împliniți, probabil aș fi început să plâng. Nu pentru că nu aveam încredere în ei, ci pentru că, în 1995, viitorul nostru părea imposibil de imaginat.

de foarte mult timp și nici nu-mi doream să-l aud în acea seară.

— Știm că ne-ai spus întotdeauna adevărul despre plecarea lui, a continuat Andrei. Dar în ultimii ani am vrut să înțelegem și partea pe care nimeni nu a încercat să o explice.

David a luat cuvântul.

— Am făcut teste genetice și am discutat cu specialiști. Nu pentru că ne-am fi îndoit de tine, mamă, ci pentru că voiam să înțelegem de ce arătăm așa și de ce tatăl nostru a refuzat să ne recunoască.

Am rămas nemișcată.

— Și ce ați aflat?

Maria s-a apropiat și mi-a luat mâna.

— În primul rând, am confirmat printr-un test de paternitate că Adrian Dumitrescu este tatăl nostru biologic.

Am simțit cum îmi tremură genunchii.

Treizeci de ani. Trecuseră treizeci de ani de când Adrian mă acuzase că îl înșelasem, de când îmi întorsese spatele în maternitate și de când mă lăsase singură