seara aceea, înainte să plec, tata mă conduse până la mașină.
— Emilia.
M-am întors.
— Îmi pare rău.
— Pentru ce anume?
Se opri.
Apoi, pentru prima dată, nu-mi oferise o scuză generală.
— Pentru fraude. Pentru Mihai. Pentru că n-am cerut ajutor imediat. Pentru dosar. Pentru că am făcut-o pe mama ta să creadă că protejarea familiei înseamnă să protejeze secretul meu. Și pentru că te-am lăsat să crești lângă o versiune a mea care nu era întreagă.
L-am privit mult timp.
— Nu știu dacă pot să te iert.
— Știu.
— Și chiar dacă o fac, nu înseamnă că voi spune că ceea ce ai făcut a fost în regulă.
— Știu.
Am deschis portiera.
— Noapte bună… tată.
Cuvântul ieși înainte să mă gândesc.
Robert își coborî privirea.
Ochii i se umplură de lacrimi.
Dar eu nu mă întorsesem la vechea noastră relație.
Și el știa asta.
Îl numisem „tată” nu pentru că trecutul
Comments