October 29, 2026 Cristian T.Inedit
Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Citește scrisoarea, Dănuț. Și după aceea vorbim.
La celălalt capăt al telefonului s-a făcut liniște.
— Mamă, eu n-am cheie de la apartament. Cum vrei să intru?
— Cheia este la vecina mea, tanti Aurica. I-am spus că, dacă veniți, poate să vă deschidă.
— Și de ce n-ai anunțat că pleci?
Am privit marea de la fereastra Tudoriței.
— V-am anunțat că vreau să vorbim. N-ați avut timp să veniți.
Dănuț a oftat.
— Bine, mamă. Merg să citesc scrisoarea.
A închis.
M-am așezat în fotoliul de lângă balcon. Tudorița tocmai pregătea două cești de ceai.
— Ce-au zis copiii? m-a întrebat.
— Au aflat că nu mai sunt acasă. Și primul lucru de care s-au interesat a fost apartamentul.
Tudorița a pus ceaiul pe măsuță.
— Rodica, nu te mai necăji. Ai șaptezeci și unu de ani. Ai dreptul să hotărăști unde vrei să trăiești.
Am zâmbit trist.
— Știu. Dar tot mă doare.
În aceeași după-amiază, Dănuț a ajuns la apartamentul meu din Galați.
Tanti Aurica i-a deschis ușa.
Pe masa din sufragerie era plicul pe care îl lăsasem înainte să plec.
Mai târziu, fiul meu mi-a povestit că îi chemase și pe ceilalți trei frați.
Pentru prima dată după multe luni, se adunaseră toți patru în casa mea.
Viorela a desfăcut scrisoarea și a început să citească.
“Dragii mei copii,
V-am crescut cu dragoste și am făcut tot ce am putut ca să nu vă lipsească nimic.
Nu v-am cerut niciodată să-mi întoarceți anii de muncă.
Dar când am stat trei săptămâni în spital, am înțeles că nu mai pot să-mi petrec bătrânețea așteptând să aveți timp pentru mine.
Nu vă scriu ca să vă pedepsesc.
Vă scriu ca să vă spun că am hotărât să trăiesc altfel.
M-am mutat pentru o vreme la Constanța,
Comments