October 7, 2026 Cristian T.Inedit
Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am rămas cu mâna pe clanță.
— Radu v-a dat cheia?
Mariana a pus cuțitul lângă cartofii curățați.
— Da, Andreea. Ce este atât de greu de înțeles? Mi-a dat-o ca să pot intra dacă se întâmplă ceva.
M-am uitat la brelocul albastru.
Cu o lună înainte, Radu schimbase butucul ușii. Cheia lui se blocase de două ori și hotărâserăm să punem o încuietoare nouă.
Îmi spusese că făcuse numai două chei.
Una pentru el.
Una pentru mine.
Îl întrebasem chiar atunci dacă mama lui mai avea vreun exemplar.
— Nu, Andreea. Am terminat cu povestea asta, îmi răspunsese.
Și îl crezusem.
— Când v-a dat cheia? am întrebat.
Mariana a ridicat din umeri.
— Când a schimbat încuietoarea. Ce importanță are?
Am simțit că mi se înmoaie genunchii.
Deci nu fusese o hotărâre luată în grabă.
Radu îmi spusese în față că nu mai exista altă cheie, deși îi dăduse deja una mamei sale.
— Vă rog să-mi lăsați cheia și să plecați.
Mariana s-a ridicat.
— Iar începi?
— Nu vreau să mă cert.
— Am venit să vă fac mâncare!
— Nu v-am rugat.
S-a uitat lung la mine.
— Să știi că Radu o să afle cum mă tratezi.
Am luat cheia de pe masă.
— O să vorbesc eu cu el.
Mariana și-a strâns lucrurile și a plecat, bombănind că nu mai poate face niciun bine în casa propriului copil.
Am închis ușa.
Apoi m-am așezat pe marginea patului.
Mă simțeam rău când plecasem de la farmacie, dar acum aproape uitasem de amețeală.
Mă uitam la cheia cu breloc albastru și mă gândeam la toate serile în care Radu îmi spusese că mama lui suferă.
La buchetul de crizanteme.
La scuzele pe care mi le cerusem pentru ton.
La liniștea din ultimele două luni.
O liniște despre
Comments