Noua soție a tatălui meu era rivala mea din liceu – am fost de acord să-i spun „Mamă”, dar cadoul de nuntă a făcut-o să țipe: „Cum îndrăznești?!”

niciodată ce fel de rivalitate credea ea că avem.

„Mă hărțuia.”

Chloe mă tratase întotdeauna ca și cum aș fi fost un fel de rivală.

Tata a fost foarte surprins.

„Chloe?”

„Da, Chloe.”

El a rămas tăcut.

„Voi vorbi cu ea.”

Era cât pe ce să i-am spus să nu o facă.

În schimb, am spus „Bine”.

„Voi vorbi cu ea.”

***

Două zile mai târziu, m-a sunat.

„Își amintește lucrurile diferit.”

Desigur.

„A spus că există drame adolescentine prostești și că pe atunci oricine putea fi crud.”

„Nu toată lumea era așa, tată.”

„Își amintește lucrurile diferit.””Știu”.

“Și tu?”.

„Nisipoasă”.

Acesta a fost tonul.

Acea folosire a părinților atunci când vor ca toată lumea să se calmeze, pentru că, în mod suspect, pare că problema s-a rezolvat.

„Spune că îi pare rău dacă lucrurile au devenit urâte”, a adăugat el.

“¿Si?”.

„Spune că îi pare rău dacă lucrurile au devenit