— Pentru că atunci când merg mai bine, poate n-o să mai trebuiască să muncești atât de mult ca să-mi cumperi tratamente, a șoptit Matei.

cârjelor, conform recomandărilor primite.

Apoi a cerut să se odihnească.

Alexandru l-a ajutat să se așeze.

— Te-ai descurcat minunat, puiule.

Matei a zâmbit.

— Tati?

— Da?

— Ești mândru de mine?

***

Alexandru s-a aplecat.

— Foarte mândru.

Matei a privit spre cârje.

— Chiar dacă încă am nevoie de ele?

Bărbatul i-a luat mâna.

— Matei, sunt mândru de tine pentru că ești tu. Nu pentru câți pași faci.

***

Băiețelul a zâmbit larg.

— Atunci sunt și eu mândru de tine, tati!

Alexandru a râs.

— De mine? De ce?

Matei a răspuns fără să stea pe gânduri.

— Pentru că acum vii acasă înainte să adorm!

***

Alexandru a simțit cum i se umplu ochii de lacrimi.

L-a îmbrățișat.

Și au rămas așa câteva clipe, pe banca din parc.

În jurul lor, copiii alergau.

Părinții vorbeau.

Păsările cântau.

Dar pentru Alexandru, lumea se oprise.

***

În acea seară, când s-au întors acasă, Matei a alergat cu privirea spre Luiza.

—