— Pentru că atunci când merg mai bine, poate n-o să mai trebuiască să muncești atât de mult ca să-mi cumperi tratamente, a șoptit Matei.

și tanti Luiza.

***

Copilul i-a îmbrățișat pe amândoi.

— Sunteți cea mai bună echipă!

Luiza a început să râdă.

Alexandru a privit-o.

— Cred că are dreptate.

***

După petrecere, Matei a adormit obosit și fericit.

Alexandru a intrat în birou.

Pe perete se afla un tablou nou.

Nu era o pictură scumpă.

Nu era o operă de artă cumpărată de la licitație.

Era desenul pe care Matei i-l dăduse în ziua aceea de joi.

***

Alexandru îl înrămase.

Îl așezase deasupra biroului, unde îl putea vedea în fiecare zi.

În desen, un băiețel cu cârje mov stătea lângă o femeie cu șorț albastru.

Iar tatăl lui era departe, într-un colț.

***

De fiecare dată când îl privea, Alexandru își amintea ce fusese pe punctul să piardă.

Nu un contract.

Nu o investiție.

Nu o afacere.

Ci copilăria propriului fiu.

***

Într-o seară, Matei a intrat în birou și a observat desenul.

— Tati, de ce ai