Alexandru a rămas pe gânduri.
— Matei mi-a spus că astăzi a stat aproape cinci minute în picioare.
— Da. Cu dispozitivele de sprijin aproape și cu mine lângă el.
— Este un progres mare?
Luiza a ridicat ușor din umeri.
— Asta trebuie să spună kinetoterapeutul. Eu doar m-am bucurat împreună cu el.
***
Alexandru a privit-o pentru prima dată cu adevărat.
Nu ca pe o angajată.
Ci ca pe un om care petrecea zilnic ore întregi alături de copilul său.
— Luiza, ai copii?
Tânăra a tresărit.
— Nu, domnule.
— Atunci cum ai atâta răbdare?
***
Luiza a rămas câteva secunde tăcută.
— Am avut un frate mai mic.
Alexandru a așteptat.
— S-a născut cu o afecțiune care îi îngreuna mersul.
— Și acum?
Femeia și-a coborât privirea.
— A murit când avea nouă ani. Din cauza unor complicații ale bolii lui.
***
Alexandru a rămas fără cuvinte.
— Îmi pare rău.
— Mulțumesc.
Luiza și-a șters ochii.
— Când eram mică, îl
Comments