Șefii din comună au umilit un bătrân Tăcerea s-a lăsat ca o ceață grea peste toți. Pașii femeii se auzeau clar pe drumul uscat. Fiecare pas era apăsat, sigur, de parcă știa exact ce urmează să se întâmple.

făcut un pas în față.

— Eu… eu am greșit.

Toți s-au uitat la el.

— Mi-a fost frică… a spus încet.

Femeia l-a privit câteva secunde.

— Frica nu scuză nedreptatea.

Dar vocea ei nu era dură. Era… dreaptă.

În depărtare s-au auzit sirene.

Primarul a încremenit.

— Nu ai făcut asta…

— Ba da, a spus ea.

Mașinile de poliție au apărut pe drum, ridicând iar praf.

De data asta, nimeni nu mai râdea.

Nimeni nu mai vorbea.

În câteva minute, lucrurile s-au schimbat complet. Oamenii care veniseră să intimideze erau acum cei luați la întrebări.

Primarul nu mai era stăpânul situației.

Era doar un om prins cu mâța în sac.

Femeia stătea lângă tatăl ei, ținându-l de braț.

— Gata, tati. Nu mai ești singur.

Moș Matei a privit peste ogorul lui.

Același pământ.

Dar parcă altfel.

— Niciodată n-am fost… a spus încet.

Femeia a zâmbit.

— Doar că acum știe și satul.

Soarele