eu, am răspuns. Dar nu ați fost.
A privit pe fereastră.
— Știu.
Nu i-am spus că îl iert.
Nu eram pregătit.
Dar nici nu am plecat.
Am rămas lângă el și am vorbit pentru prima dată despre viața mea, nu despre serviciu.
I-am povestit cum învățasem să merg pe bicicletă, cum mama mă ajutase la matematică și cum Ana obișnuia să mă aștepte la ușă când veneam de la școală.
Victor m-a ascultat fără să mă întrerupă.
La un moment dat, i-au dat lacrimile.
— Am pierdut atât de multe, a șoptit.
— Da, am răspuns. Ați pierdut.
Dar nu i-am spus-o ca să-l rănesc.
I-am spus-o pentru că era adevărul.
Cu timpul, am început să o cunosc mai bine pe Georgiana.
Venea uneori la noi acasă și se înțelegea minunat cu Ana. Cele două găteau împreună, urmăreau filme și își trimiteau mesaje aproape zilnic.
Mama a primit-o cu o căldură care
Comments