înțelesesem că nu orice acuzație merită o explicație.
Două luni mai târziu, am născut o fetiță sănătoasă.
Am numit-o Sofia.
Când asistenta mi-a pus-o în brațe, am început să plâng.
Mihai stătea lângă pat.
Avea ochii roșii și zâmbea ca un copil.
— Este perfectă, a șoptit.
Am privit-o pe fetița noastră.
Degetele ei mici se închideau în jurul degetului meu.
Și, în clipa aceea, toate lucrurile care mă duruseră în trecut păreau foarte îndepărtate.
Nu dispăruseră.
Dar nu-mi mai conduceau viața.
Mama a venit să ne viziteze la spital.
A adus flori și un ursuleț de pluș.
Când a văzut-o pe Sofia, a început să plângă.
— Este minunată!
Am zâmbit.
— Știu.
Mama m-a privit cu emoție.
— Sunt atât de mândră de tine, Andreea.
Am simțit un nod în gât.
— Mulțumesc, mamă.
Nu am vorbit despre Sabina.
Nu era momentul.
Și, pentru prima dată, mama a înțeles asta fără să fie
Comments