se ocupau de treburile casei sau aveau grijă de Sophie.
Deveniserăm o familie în care fiecare contribuia cu ceea ce putea.
Totuși, existau întrebări la care nu aveam răspunsuri simple.
Într-o seară, Sophie stătea lângă mine pe canapea.
— Tati, mami a plecat din cauza mea? Pentru că plângeam prea mult? m-a întrebat încet.
Mi s-a strâns inima.
— Nu, iubita mea. Nimic din ceea ce ai făcut tu nu a determinat-o pe mami să plece.
— Nici atunci când eram obraznică?
— Mai ales atunci.
Rachel voia și ea să știe dacă Vanessa se mai gândea măcar la noi.
— Mama întreabă vreodată de noi?
— Uneori. Îi trimit fotografii cu voi.
— Și îți răspunde?
— În ultima vreme, nu.
— De ce nu-i spui odată ce gândești cu adevărat despre ea?
— Pentru că voi ați suferit deja destul.
Rachel m-a privit îndelung.
— Tată, trebuie să începi din nou să te gândești și la tine. Găsește-ți o






Comments