în fotoliul din stânga și mi-am imaginat că ești în cel din dreapta, cu o cafea în mână.”
„Pilar, nu vreau să-ți cer să mergi acolo pentru mine. Vreau să mergi pentru tine. Pentru femeia care a economisit ani întregi, care și-a crescut copiii, care a avut grijă de toți și care merită să vadă oceanul chiar dacă eu nu voi mai fi lângă ea.”
Am început să plâng din nou.
Dar de data aceasta lacrimile nu erau numai de durere. Erau și de furie, de regret și de neputință.
— A mers fără mine, am spus.
Paco a încuviințat.
— Da.
— A văzut oceanul fără mine.
— Da, Pilar.
Am închis ochii.
— Și eu am petrecut anul acela crezând că nu mă mai iubește.
Paco și-a șters o lacrimă.
— Știu.
Am privit cutia de pantofi. Sub chitanță se afla un plic mic, cu numele meu.
Înăuntru era o cheie și o rezervare
Comments