gluma noastră.
Am găsit mormântul într-un colț liniștit, lângă un chiparos.
Pe piatra simplă era scris numele lui și data morții.
M-am oprit în fața ei.
Daniel a rămas câțiva pași în spate, lăsându-mă singură.
— Manolo, am spus încet, habar n-ai cât sunt de supărată pe tine.
Vântul mișca frunzele copacilor.
— M-ai lăsat să cred că nu mai sunt frumoasă, că nu mai merit să fiu iubită, că boala mea te dezgustă. Știi câte nopți am plâns din cauza asta?
Mi-au dat lacrimile.
— Și acum aflu că erai și tu bolnav. Că sufereai. Că poate aveai nevoie de mine la fel de mult cum aveam eu nevoie de tine.
Am așezat florile lângă piatră.
— Nu știu dacă te voi ierta vreodată pentru că nu m-ai lăsat să aleg. Dar vreau să știi ceva: dacă mi-ai fi spus adevărul, aș fi rămas lângă tine.
Am închis ochii.
— Chiar și cu cancer.
Comments