care intrasem. Dar am rămas tăcut. Nu am fost doar un soț rău în acea zi. Am fost și un tată care și-a rănit copilul.”
Mi-am amintit-o pe Lucía intrând în bucătărie, cu ochii umflați și cu obrajii uzi. O întrebasem ce spusese tatăl ei, iar ea îmi răspunsese că nu scosese niciun cuvânt.
În seara aceea o ținusem în brațe, deși eu eram cea care urma să înceapă tratamentul.
Acum aflam că Manolo o privise plângând și alesese să tacă.
— Aș fi putut să-l ajut, am șoptit. Am fi putut găsi o soluție împreună.
— Știu, Pilar.
— Chiar dacă am fi murit amândoi, măcar am fi fost împreună.
Paco nu a încercat să mă contrazică.
Am rămas câteva minute fără să citesc. Apoi am observat că sub scrisoare, în cutie, se afla o fotografie mică.
Am ridicat-o.
Era făcută într-o zi de vară, cu aproape patruzeci de ani în urmă.
Comments