Eu aveam douăzeci și doi de ani, purtam o rochie galbenă și stăteam lângă Manolo, pe treptele unei case din Sevilla. El avea părul negru, ondulat, și un zâmbet obraznic.
Pe spate scrisese: „Prima noastră vară. Încă nu știe că o voi cere de nevastă.”
Am început să râd printre lacrimi.
— Era atât de sigur pe el atunci.
Paco a zâmbit trist.
— Îmi amintesc. M-a pus să-l însoțesc la bijutier. A stat două ore să aleagă inelul.
Sub fotografie am găsit o altă hârtie. Era o chitanță de la o pensiune din Cádiz, datată cu opt luni în urmă.
Am ridicat-o nedumerită.
— Ce este asta?
— Citește mai departe, mi-a spus Paco.
Am desfăcut ultima pagină a scrisorii.
„Mai ții minte cei 3.400 de euro pe care îi strânseserăm pentru Atlantic? Nu i-am atins. Banii aceia erau ai visului nostru, nu ai bolii mele. Am pus partea mea de economii într-un
Comments