Soțul meu mi-a poruncit să întrerup sarcina

o ușă. Tu ai avut curajul să mergi mai departe.

În timp ce vorbeam, am observat o mișcare la intrare.

Alexandru apăruse în prag.

Purta un costum închis la culoare și privea în jur, evident surprins de numărul invitaților. Pentru câteva secunde, ochii lui s-au oprit asupra panoului cu numele salonului.

Apoi m-a văzut.

S-a apropiat încet.

— Andreea, putem vorbi?

Am privit spre Cristina, care a rămas în apropiere.

— Câteva minute.

Ne-am retras într-un colț mai liniștit al salonului.

— Nu știam că ai construit toate astea, a spus Alexandru.

— Nici nu ai încercat să afli.

A coborât privirea.

— Ai dreptate.

Nu mă așteptasem să aud acele cuvinte.

— Vreau să-mi cer iertare, a continuat. Pentru ce ți-am spus atunci. Pentru felul în care te-am tratat. Și pentru că n-am fost acolo când s-au născut băieții.

L-am privit fără să răspund imediat.

— Alexandru, eu am avut nevoie de tine când eram însărcinată.