Tatăl văduv care și-a vândut tot ce avea pentru a-și trimite fiicele la școală.

se aflau actele casei.

Proprietar: Ion Dumitrescu.

Bătrânul se sprijini de gard.

— Nu se poate…

Ana îl îmbrățișă.

— Ba se poate, tată.

— Dar eu am casa mea în sat…

— Știm. Și o poți păstra. Dar vrem să ai și un loc confortabil, aproape de oraș, unde să nu mai trebuiască să muncești până la epuizare.

Ion începu să plângă.

— Fetelor, eu nu merit atâtea…

Maria îl opri.

— Ba meriți, tată. Mai mult decât îți poți imagina.

Îl conduseră înăuntru.

Casa avea un living spațios, o bucătărie modernă și trei dormitoare.

Pe peretele din sufragerie se afla o fotografie mare.

Era imaginea făcută la aeroport.

Ion, între cele două fiice îmbrăcate în uniforme de pilot.

Sub fotografie, fetele scriseseră:

„Omului care ne-a învățat să zburăm, deși el nu avusese niciodată aripi.”

Bătrânul se așeză pe canapea.

Nu mai putea vorbi.

După câteva minute, spuse încet:

— Dacă mama voastră ar fi fost