Robert ținea documentul între degete și îl privea de parcă literele ar fi început să se miște pe hârtie. În restaurant se făcuse o liniște apăsătoare. Muzica se oprise, iar cei cincizeci de invitați urmăreau scena fără să înțeleagă de ce bărbatul care, cu doar câteva clipe înainte, râdea de propria soție devenise dintr-odată atât de palid.
⠀
— Margareta, ce glumă proastă mai e și asta? m-a întrebat el, încercând să-și păstreze zâmbetul. Cine ți-a dat hârtia asta?
⠀
— Nu este o glumă, Robert. Și nici nu este un document pe care l-am găsit întâmplător. Este o notificare oficială, pregătită de avocatul meu, prin care îți aduc la cunoștință că îmi voi exercita drepturile de asociat majoritar în firma noastră.
⠀
A coborât ochii spre hârtie. A citit din nou primele rânduri, apoi a întors pagina, căutând probabil o greșeală. Când a ajuns la numele domnului Haralambie și la mențiunea privind cele 60% din părțile sociale, și-a dus mâna la frunte.
⠀
— Nu se poate. Firma este a mea!
⠀
— Firma este și a mea, Robert. De fapt, eu dețin partea majoritară. Ai uitat?
⠀
Un murmur a străbătut sala. Câțiva dintre partenerii lui de afaceri s-au privit nedumeriți, iar fiul nostru, Andrei, s-a apropiat de masă. Fiica noastră, Ioana, stătea cu ochii în lacrimi, privind când la mine, când la tatăl ei.
⠀
Robert a strâns hârtia în pumn.
⠀
— Ai înnebunit? Vrei să mă umilești în fața tuturor? Chiar astăzi, la aniversarea noastră?
⠀
L-am privit fără să ridic vocea. În urmă cu câteva săptămâni, o asemenea izbucnire m-ar fi făcut să-mi cer iertare, chiar dacă nu greșisem cu nimic. Acum însă simțeam o liniște pe care nu o mai cunoscusem de foarte mulți ani.
⠀
— Nu eu te-am umilit în seara asta, Robert. Ai făcut-o singur, când ai luat microfonul și ai început să-ți bați joc de
Comments