oamenii care îl admirau începuseră să pună întrebări, că documentele societății urmau să fie verificate și că nu mai putea decide singur ce aveam eu voie să știu.
⠀
S-a apropiat de mine.
⠀
— Margareta, te rog…
⠀
Apoi a căzut în genunchi.
⠀
Chiar acolo, în mijlocul restaurantului, în fața celor cincizeci de invitați.
⠀
— Te rog să nu faci asta! a spus, cu vocea frântă. Nu-mi lua tot ce am construit!
⠀
L-am privit.
⠀
Același bărbat care, cu numai câteva minute înainte, mă numise „babă inutilă” în fața tuturor, stătea acum în genunchi și mă implora.
⠀
Dar nu-mi cerea iertare pentru anii de umilință.
⠀
Nu mă întreba dacă sufeream.
⠀
Nu părea îngrijorat că îmi distrusese încrederea.
⠀
Era speriat că putea pierde controlul asupra banilor și afacerii.
⠀
M-am aplecat ușor spre el.
⠀
— Robert, ridică-te. Nu trebuie să îngenunchezi în fața mea.
⠀
A ridicat privirea, plin de speranță.
⠀
— Atunci mă ierți?
⠀
Am clătinat încet din cap.
⠀
—
Comments