acel moment, fiica noastră, Andreea, s-a ridicat.
⠀
Avea patruzeci și doi de ani și era medic. O femeie puternică, obișnuită să ia decizii dificile, dar în seara aceea îi tremura vocea.
⠀
— Tată, este adevărat că mama deține majoritatea firmei?
⠀
Robert a făcut un gest nervos.
⠀
— Nu te băga, Andreea. Sunt lucruri între mine și mama ta.
⠀
— Nu. M-ai făcut să cred toată viața că mama n-a contribuit cu nimic. Când eram mică, îmi spuneai că tu ne întreții pe toți și că ea ar trebui să-ți fie recunoscătoare.
⠀
Fiul nostru, Mihai, s-a ridicat și el.
⠀
— Tată, îți amintești când aveam șaisprezece ani și am întrebat-o pe mama de ce nu lucrează la firmă? Mi-ai spus că nu este suficient de inteligentă pentru afaceri.
⠀
Robert și-a ferit privirea.
⠀
— Eram nervos. Oamenii mai spun lucruri la nervi.
⠀
Andreea a clătinat din cap.
⠀
— Patruzeci și cinci de ani nu înseamnă un moment de
Comments